Sub pleoapele ei (partea I)

Dormitor din lemn de brad, cu miros patrunzator de rasina proaspata.Pe pat lenjerie de in si o perna moale.Draperia, catifea neteda, mai delicata la atingere decat petalele unui boboc de trandafir pastrat ani de-a randul intr-o carte a amintirilor.

Pe fereastra ai putea sa ghicesti coloritul fermacator al frunzelor de toamna. E greu sa patrunzi cu privirea, fiindca o ceata densa acopera tot, absolut tot. Umiditate. Candelabrul atarna molcom si tace. O tacere patrunzatoare...
Sunt in camera unui vis situat in munte, deasupra lacurilor din suflet. Privirea unei caprioare ar ramane un secol tintuita pe acest peisaj plin de liniste si invaluit de atat de mult mister. Sunt locuri din mintea noastra unde am putea ramane singuri o perioada foarte mare de timp. Nimeni nu ne-ar deranja.

Asta e un loc in mintile tuturor, unde fiecare in parte ramane singur. Suntem cu totii acolo si totusi nu reusim sa ne vedem. Ce filozofie!?
Uitandu-ma seara pe fereastra ma incearca o senzatie de intoarcere in timp. Picuri de nostalgie-mi cad pe inima si-o fac sa tresalte in unde albe si lumini albastre, uneori pretios de albastre. Ganduri placide si totusi universale ma petrec fara voia mea, spre un tinut al pacii plenare, un Tibet al sufletului de razboinic. Acolo daca ar curge vreo apa, ar face-o numai pentru a mangaia nisipul si pietrele din adancuri.

E aproape euforic. Brusc, totul devine alb si pietre galbene incep sa straluceasca. Din senzatia unei apropieri de o floare gigantica mai ramane doar un fel de cantec, fara cuvinte, fredonat de o voce tanara de femeie.

Il aud difuz, ca si cum ar fi cantat dintr-o camera alaturata.

"Ah, stiu !" , sunt in camera din stanga al celui mai scump apartament al Ritz-ului londonez. " Ciudata arie! " ma gandesc si-mi scutur capul spre a ma trezi.

Ma trezesc dintr-o visare specifica mie: cu ochii deschisi. Stau sprijinit pe coate pe pervazul ferestrei camerei din suflet. Un corb tulbura linistea picurilor de umiditate. Acum vad ceva mai bine o parte din colina. Un copac cu frunze galben-rosiatice si aramii ma saluta cordial, iar eu pasesc usor pe iarba galben-verzuie si urc pana la el. Ma incearca senzatia unei calatorii initiatice, de altfel dau o foarte mare importanta faptului ca am ajuns la acest copac. Este ca si cum as fi indeplinit prima parte a calatoriei. Vad de acum prea bine fereastra de unde...tot eu privesc. Sunt putin uimit. Acolo stau la fel de sprijinit in coate pe pervaz si-un zambet admirativ mi se joaca pe chip. E un soi de bucurie brusca, o senzatie de pendulare intre doua realitati, ambele comice.

Din copac incep sa cada frunzele multicolore. Raman la fel de nemiscat si continui sa ma privesc stand la fereastra. Peste imaginea aceea zambareata incep sa se suprapuna frunzele in cadere, astfel, in ceva timp, de acolo uitandu-ma spre fereastra, vad un chip de om vesel, "spalat" de multiplele nuante tomnatice. Sunt frunzele ce cad in fata ochilor mei. Caderile se succed foarte rapid. Peste cateva clipe mai vad doar galben-rosu-aramiu si iar galben, o nuanta deschisa cu un rosu mai inchis. E ca o ploaie de lacrimi multicolore. Un planset pastelat.Acum e gri.

Dintr-o data, totul dispare.

Va urma...